joi, 17 iulie 2014

Lomo Smena 8 - un aparat mereu tanar

Timp de aproape patru decenii, între 1953 și 1991, la Fabrica de Instrumente Mecano-Optice din Leningrad (mai bine cunoscută ca LOMO) au fost produse aparatele Smena (Tineretul, în limba rusă).

Gândite ca aparate ușor de utilizat și, în același timp, accesibile ca preț, acestea au servit multor generații de amatori și entuziaști ca instrument de inițiere în tainele fotografiei. Au existat nu mai puțin de 16 modele de aparate foto Smena, cele mai răspândite fiind Smena 6, 8, 8M și Smena Symbol.

De remarcat că aparatele Lomo Smena au servit și drept instrument al promovării apropierii și bunei înțelegeri dintre URSS și Occident: între 1963 și 1971, a fost produsă o versiune de Smena 8 special destinată pieței britanice, cunoscută drept Cosmic 35. Evident, aceasta era inscripționată cu caractere latine, evitându-se astfel dificultățile în utilizare determinate de necunoașterea caracterelor chirilice de publicul din afara spațiului sovietic.

Am avut ocazia să testez, timp de câteva spătămâni, un Lomo Smena 8aparat de fotografiat datând de la începutul anilor 1970. Livrat într-o husă din mușama ce imită pielea - material folosit pentru husele mai scumpelor aparate Zorki și Zenit - și având o carcasă din bachelită, neagră în majoritatea ei și cu un gri imitând metalul în partea superioară, Smena își trădează apartenența la clasa aparatelor destinate amatorilor, cu un buget limitat.

Obiectivul aparatului are focala de 40 mm și diafragma maximă de f/4, fiind nedemontabil - lucru normal, dat fiind că vorbim de un aparat compact, precum și dacă avem în vedere faptul că vizarea se face printr-o deschidere situată în colțul stânga-sus, nu direct prin obiectiv. De altfel, vizorul este calibrat din construcție pentru focala obiectivului (de remarcat că, pentru a folosi obiective cu focale diferite de cea standard pe aparatele telemetrice, erau disponibile vizoare separate, ce se montau pe patina de blitz; la Smena, obiectivul fiind încorporat aparatului, această complicație tehnologică e eliminată).

Probabil singurul dezavantaj major al Smena 8 este absența oricărui mecanism de asistență la focalizare: putem alege distanța până la subiect (între 1 și 11 metri, sau infinit), dar nu avem niciun instrument care să ne ghideze în acest sens. Va trebui deci să o aproximăm noi - și cu cât o aproximăm mai bine, cu atât imaginea va fi mai clară... însă, dacă ne gândim bine, acesta e farmecul lomografiei, nu-i așa? ;)

Astfel, micuțul Smena este un aparat ce își păstrează încă spiritul tânăr, chiar la mai bine de două decenii de la scoaterea din producție.

Puteți vedea mai jos câteva imagini, înfățișând micuțul Lomo Smena 8 pe care l-am avut spre testare:










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu